duminică, 30 mai 2010

Punct...şi de la capăt

Viaţa îţi oferă de multe ori momente mai mult sau mai puţin plăcute. Ei...iată că un astfel de moment mi-a pus sentimentele şi tăria de carcater la încercare zilele trecute, ceea ce înseamnă că trebuie să vă dau şi o veste. Spre norocul unora, spre ghinionul altora, dar, sper eu, spre binele meu, de câteva zile am renunţat la Antena 1. Gata, povestea frumoasă a luat sfârşit, iar noul început sper să fie cel puţin la fel de frumos. Cu bune, cu rele, cu distracţii, cu certuri, cu zile chinuitoare, cu zile în care o frecam la rece, teoretic (cum ar spune un fost coleg) a fost cel mai plăcut loc de muncă pe care l-am avut până acum. Chiar dacă îmi va fi dor de cuvinte sau expresii de genul "trancalăule", "Miaunel-muncă voluntară", "chişălăule" sau "Off, off şefule, iar n-avem ştiri", eu sunt sigur că şi foştii mei colegi mă înţeleg şi, de ce nu, vreau să cred că mă susţin la noul meu loc de muncă. Mulţumesc Antena 1 Vaslui!!!

P.S: Indiscreţii trebuie să ştie că lucrez la ADS.

GSP.ro