joi, 24 iunie 2010

Am faţă de terorist?!

Ultimele declaraţii ale domnului preşedinte Traian Băsescu îmi dau fiori şi nasc în mine trăiri maliţioase, scabroase şi irefutabile. Totuşi, ca să nu dau loc prea mult la interpretări, m-am decis ca în acest post să nu mai expun propria părere, ci să las pe alţii să-şi spună păsul vis-a-vis de declaraţia domnului Băsescu din care reiese că jurnaliştii reprezintă una din principalele ameninţări ale siguranţei naţionale.

Strategia de Apărare a Ţării folosită pentru a justifica atacurile
la libertatea presei!
România se află în afara consensului nord-atlantic privind libertatea presei şi controlului democratic asupra instituţiilor statului.



Derivele autoritariste ale Preşedintelui României capătă o nouă dimensiune, de o gravitate fără precedent, prin decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de a include presa printre ameninţările principale la adresa siguranţei naţionale, în textul Strategiei de Apărare a Ţării trimis către Parlament pentru aprobare. Partidul Verde atrage atenţia că o astfel de tendinţă face incompatibilă politica de apărare şi securitate a Românei cu politicile corespondente ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi ale Uniunii Europene. În viziunea nord-atlantică, respinsă astăzi de Traian Basescu prin acest document al CSAT, instituţiile statului, inclusiv cele de securitate, sunt deschise către societatea civilă şi către presă, care sunt consideraţi parteneri. Partidul Verde consideră că libertatea de exprimare este un drept fundamental şi esenţial pentru asigurarea unui cadru pluralist şi democratic. După violenţele de limbaj repetate ale preşedintelui ţării la adresa jurnaliştilor, faptul că presiunile din partea statului asupra presei sunt în permanentă creştere reprezintă un grav atentat la democraţie. Practic, Preşedintele României, Traian Băsescu, din garantul Constituţiei s-a transformat în cel care răpeşte libertăţile cetăţenilor acestei ţări. Prin identificarea activităţii presei ca posibil risc la adresa sigurantei naţionale, tocmai atunci când aceasta îşi exercită funcţia fundamentală, aceea de a analiza şi expune performanţa instituţiilor statului, Traian Basescu subminează bazele democraţiei şi impune o perspectivă asupra presei întâlnită, eventual, doar în situaţii de război. Dimpotrivă, activitatea presei face parte dintr-un mecanism democratic prin care se poate ajunge la o calitate mai mare a actului guvernamental. Dacă se va accepta acest abuz evident, instituţiile statului nu se vor mai apăra prin comunicarea bună cu cetăţenii şi prin reforme interne, ci vor ataca direct, prin mijoace ilegitime, instituţiile de presă. Philippe Lamberts, purtător de Cuvânt al Partidului Verde European declara în 2007, când jurnalista Natalia Morari a fost expulzată din Rusia (tot din raţiuni de “securitate naţională”) că: “Libertatea presei nu e un lux sau un beneficiu adiacent al democraţiei, ci este un element esenţial al democraţiei care nu trebuie sacrificat de dragul oportunităţilor politice.” Partidul Verde se pronunţă categoric împotriva acestor încercări de a impune dictatura în România şi utilizarea instituţiilor statului pentru suprimarea unor puncte de vedere critice la adresa politicienilor. Partidul Verde solicită societăţii civile şi institutiilor de presă să se mobilizeze pentru a opri această tendinţă periculoasă, inclusiv prin atragerea atenţiei la nivel internaţional asupra conţinutului documentului asumat azi de CSAT.

24 Iunie 2010, Vaslui – Biroul de presă al Partidului Verde

joi, 17 iunie 2010

Doar trăim în România!!!

Deşi am sperat că mă voi desparte cum trebuie de foştii mei colegi din trustul "Intact", nu a fost să fie. Probabil, păcătoasa asta de criză a afectat atât de mult bugetul postului de televiziune GSP încât oamenii de acolo au "uitat" să-şi plătească corespondenţii. Şi când spun asta nu mă refer doar la lichidare, ci la corespondenţa pe care am asigurat-o timp de mai bine de 2 ani. Nu ştiu cum se face că la alte trusturi de presă nu se omite plata salariilor, ceea ce te face să îţi dai şi mai tare cu barda-n c...e. Mai grav este faptul că nu sunt singurul care are parte de asemenea "ghinion", ci mai toţi colegii cu care am lucrat pe sport sunt în situaţia mea. Ei nu au curajul să vorbească, poate, însă eu nu am niciun motiv să tac. Din păcate, constat că, la televiziunea asta degeaba vorbeşti, pentru că mi-am cerut şi înainte drepturile, tot ca un fraier eşti tratat. Să dea Domnul să aveţi parte de oameni (a se citi corespondenţi) după cât de mult şi la timp îi plătiţi!!!

GSP.ro