Scriu aceste rânduri cu lacrimi în ochi pentru că am pierdut un prieten drag, un prieten datorită căruia am ajuns acolo unde am ajuns acum şi pentru care voi purta recunoştinţă toată viaţa. Mulţi ştiu despre cine e vorba, dar pentru cei care nu ştiu le spun că se numeşte Marius, Marius Alexii. Un băiat care, la doar 30 de ani, a ales să ne părăsească fără a ne anunţa. Nu s-a plâns nimănui că este bolnav, o boală pe care a încercat să o ducă bărbăteşte aşa cum doar puţini dintre noi ştiu să o facă. Acum văd că viaţa este mult mai crudă decât ne-am fi aşteptat noi. Dumnezeu este, de multe ori (poate de prea multe ori), nedrept cu noi. Soarta nu face altceva decât să ne aducă supărări atunci când nu ai nevoie de ele. Aşa s-a întâmplat şi cu Marius. Dar de ce acum? De ce acum când băieţelul lui îşi dorea să vorbească cu EL, să primească o educaţie de la EL, să primească sfaturi de la EL?! De ce acum când Cristina, iubita lui, avea nevoie mai mult decât oricând de EL?! De ce Doamne?! Sunt câteva întrebări care nu îmi vor da linişte mult timp de acum încolo. Vorba colegului meu Vasea: "De ce pe el, la vârsta asta şi de ce nu pe altcineva care şi-a trăit viaţa, care a apucat să îşi întemeieze o familie cu adevărat, care a apucat să îşi vadă nepoţi sau strănepoţi?", alte întrebări la care nu găsesc răspuns. Nici cuvintele parcă nu mai vor să fie găsite, parcă şi degetele refuză să mai scrie pe tastatură, totul s-a schimbat odată cu aflarea acestei veşti. Odihneşte-te în pace Marius şi fie ca Dumnezeu să îţi ierte toate păcatele şi să te primească aşa cum se cuvine acolo sus!!!
