luni, 4 octombrie 2010

Caro (tează) tot!!!

În mod normal, unii dintre cei care mă cunosc, mi-ar "trage-o" şi mi-ar râde sub musteaţă, zicând-mi: "Te bucuri, nu?". Nu...nu mă bucur. Am mai spus-o şi o repet. Chiar dacă lupta ar mai fi continuat (dar s-a încheiat)eu îmi făceam treaba ca şi până acum, cu mici diferenţe. Acum, cei care nu mă ştiu se întreabă şi ei: Cine să i-o tragă? De ce să i-o tragă? Cu cine se luptă? Mmmm.. şi asta e o poveste lungă.

Revenind la oile mele, după cum spune şi titlul, aş dori să mă refer, în câteva cuvinte, la ceea ce se întâmplă cu echipa FC Vaslui în ultima perioadă. E clar că ceva nu merge, iar acel ceva se cheamă Lopez Caro. Din păcate pentru cunoscătorii de fotbal din anturajul meu am fost printre puţinii care am avut curajul să strig în gura mare că Lopez Caro e MERCENAR. Da, din păcate pentru voi, mi-a ieşit şi de data asta. Diferenţa este că are şi domnul "ex galactic" oarecum dreptate, dar asta e o altă poveste pe care nu o voi divulga prea repede (v-am făcut curioşi:D).

Mă văd pus acum în situaţia să regret, mai mult decât la venirea lui (Caro) la echipa asta, faptul că omul ăsta, care cică a antrenat Realul, are tărie de caracter. Unii ar spune "sânge în p**ă". Din păcate, nu pot să îl apreciez, chiar dacă am respect pentru astfel de oameni, deoarece se cunoaşte că echipa nu merge. Mai mult decât atât, cel mai tare transfer reuşit de Porumboiu de când bagă bani la FC Vaslui, Mihai Stoica, a plecat, cică, tot din cauza lui Caro. Dacă e aşa, pot să spun cu mâna pe inimă că îl urăsc pe acest Lopez Caro.

Dar cum eu sunt mai sceptic de felul meu, iar atunci când îmi iese devin scabros şi irefutabil, cu permisiunea dumneavostră daţi-mi voie să rămân sceptic şi vis-a-vis de plecarea lui MM. Nu ştiu de ce, dar am eu aşa...o presimţire.

P.S: Stop 1,2,3 Stop, fără glume de doi bani la Phoenix!!!

GSP.ro