sâmbătă, 8 august 2009

Ţărani de Bucureşti

Mă întreb cât de prost poate fi un om când se ia de o altă „naţie” de oameni. Ca să vă explic. A fost tragerea la sorţi, în urma căreia echipa FC Vaslui a căzut cu AEK Atena, iar Porumboiu a făcut o declaraţie care sună cam aşa: „Nu avem toţi norocul să jucăm cu baieţaşi din Irlanda, dar o s-o eliminăm pe AEK”. Sincer să fiu, mie unuia mi se pare că declaraţia asta este plină de realism, chiar dacă a fost mai mult în glumă numai ca să facă deliciul presei (dar unii nu înţeleg aspectul ăsta). E adevărat că Steaua a plecat din postura de cap de serie pentru care a muncit şi am tot respectul, dar totuşi...cine e Saint Patrick’s Athletic? Este o întrebre pe care doresc să o adresez tuturor ţăranilor cu accent de Bucureşti care postează comentarii pe site-urile de sport. Atunci când te legi de tot ceea ce înseamnă moldoveni şi îi asimilezi pe toţi cu un om, înseamnă că frustrarea e la maxim. Genul de epitete „ştiuleţi de-ai lui Porumboiu”, „porumbi fierţi ca şi ăsta”, „moldoveni spurcaţi”, etc., nu fac altceva decât să scoată în evidenţă prostia unor aşa zişi suporteri care, pe lângă accentul ce îi face să stâlcească limba română, dau dovadă şi de lipsă de patriotism (spre bucuria ungurilor). Încă o dată stau şi mă întreb de ce astfel de frustraţi îi amestecă pe suporteri în nemulţumirea lor faţă de Porumboiu? Dacă tot susţin ei că moldovenii sunt nişte ţărani, de ce nu spun că, în momentul de faţă, capitala României a devenit o corcitură de „cetăţeni” veniţi din toate colţurile ţării, cu predilecţie din mediul rural? Aaa...am uitat. Ei nu sunt români pentru că îi dau de gol accentul. Păcat că, în loc să ne bucurăm că avem atâtea echipe româneşti care să ne reprezinte în Europa, ţăranii de Bucureşti se cantonează în a jigni, în a denigra şi, nu în ultimul rând, în a ne face pe toţi de râs.

Un comentariu:

  1. ce tare esti miauneeeellllll!!!!!!!!!!!
    oricum nu ai sa mai intri pe stadion pana ce se retrage nea porumb

    RăspundețiȘtergere

GSP.ro